COSTINEŞTII
Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil".
Sat, comuna Leurda, situat la un km sud de reședinţa comunei, un km est de satul Belcea, 5 km vest de satul Cervicești, patru km nord-est de orașul Bucecea, înconjurat la vest și nord de ţărmul drept al pârâului Bucecea.
Unul dintre satele foarte vechi din zonă, cu o istorie insuficient clarificatoare pe baza documentelor consultate.
Cea dintâi menţiune documentară întâlnită pentru satul Costinești este din 6 iunie 1617, când: „...Gligorie de Costinești de ţinut de Hârlău..." participă ca martor la împărţirea „unor rămășiţe părintești..." între niște fraţi drepţi și vitregi .
La 29 februarie 1620, Gașpar voievod domnul Moldovei „...Am dat și am întărit slugilor noastre, Manea fost pitar și Tonea vistiernicul și Drăgan diac și fraţilor lui, Gligorie și Neculai, copiii lui Ionașco, nepoţii lui Buda, dreptele lor ocine și dedine, pe care le-au avut în ţinutul Hârlău, două sate anume: Cervăceștii și Costineștii, care se numește Şarba și cu trei vaduri de moară, pe pârâul Bucecea..." .
Acest document impune clarificări: „...Costineștii, care se numește Şarba...".
Dacă afirmaţia este corectă, rezultă că satul străvechi s-a numit Costinești înainte de 22 septembrie 1499, când Ştefan voievod: „ Facem știre cu această carte a noastră [...] Iată acestu adevărat sluga noastră [...] nepoţii Staţinii (lui State, n.n.), l-am miluit [...] i-am dat și i-am întărit în pământul nostru a Moldovii cu doao sate supt Codru, anume Cervacinţii și alt sat anume Şarba, și moara cari-i în Ivancicăuţi..." .
Ultimul editor al acestui document, pe baza altor documente complementare face completări clarificatoare: „Dintr-un uric de la Ştefan, fiul lui Ştefan Tomșa din 15 ianuarie 1614 , se vede că satele erau stăpânite de nepoţii lui Budea (Ghinea pitarul și Toma vistiernicul cu rudele lor), de o parte, și de altă parte (Ionașco și Dumitru Ponici cu rudele lor, n.n.) toţi nepoţii lui Mihail Ponici, pentru moștenirea satelor Cervacinţi, Şarba și Ivancicăuţi. Şase ani mai târziu, o carte a lui Gaspar Graţiani voievod arată că satele se aflau în ţinutul Hârlăului, pe pârâul Bucecea, dar numele primelor două sate este, în parte, schimbat: Cerevăcești și Costineștii, ce se cheamă Şarba. însă o carte, din 28 mai 1659, a lui Gheorghe Ghica lămu-rește că Vancicăuţii se chemau Costineștii: „...un vad de moară pe apa Bucecii, pe hotarul Vancicăuţilor ce se cheamă Costineștii..." .
Toate satele menţionate în documentele citate erau sate răzeșești cu copărtași care stăpâneau ocine mărunte, având frecvent dispute pentru hotare, dar fiind stăpâni de „moșie" erau frecvent luaţi ca martori la hotarnicele moșiilor din vecinătate sau chiar mai îndepărtate.
La 5 aprilie 1623 Vasile Neagoe „...Am mers ș-am strâns oameni buni, megieși și răzeși ș-am hotărât satul Dragomăneștii despre Costăneștii, ș-am pus stălpu dispre pădure..." .
Neculai din Costinești este martor la întocmirea unui zapis prin care Mărica, jupâneasa lui Pătrașco Udrea, care a fost vornic de Botoșani, și cu fiul ei Adam, dăruiesc nepotului ei, Gligorașco, feciorul lui Vasile căpitanul din Costinești, alt ginere al lui Pătrașco Udrea, jumătate din satul Orășeni..." document nedatat, după 1624 .
Isac din Costinești este martor în perioada 1625-1632, când Catrina din Brăiești vinde a treia parte din satul Citnicăuţi , la 30 iunie 1631, când Vasile Udrea vinde „...partea lui de moșie din satul Ecușeni..." .
Borăleanul uricar și alţii din Costinești... sunt martori la 4 august 1632, când Alexandru Iliaș voievod întărește cumpărătura din Ecușeni... .
Neamul Ponici care stăpânea părţi ale satelor Cervacinţi, Şarba și Ivancicăuţi în 1614 este menţionat la Costinești, la 22 februarie 1634, când Moise Movilă voievod „...Iată am dat și am întărit slugii noastre Ursului Poniciu, feciorul lui Ionașcu Poniciu, pre partea de moșie cât i se va alege partea Gaftonii din tot satul Costineștii [...] cu vadu de moară pre pârâul ce-i zicu Bucecea [...] acea parte de ocină au fost de baștină a moșilor de mai sus scriși, anume Gaftona, fata lui Gavril Ponciu..." . Domnul întărește partea de moșie, care a fost a Gaftonii lui Ursul Ponici pentru un gherdan de aur, pe care Ursul 1-a lăsat la Gaftona iar aceasta nu a vrut să-1 restituie".
„Mărica, ce-au ţinut-o Isac din Costinești, după o scrisoare de împărţeală a lui Isac din Costinești, din 18 ianuarie 1635 ; Isac din Costinești participă ca martor la hotărnicirea satului Dumeni, luna iulie 1635 și în aceeași lună sunt trimiși, printr-o carte, de către Vasile voievod, mai mulţi boieri să aleagă hotarele satului (moșiei) Hudeștii Mari. Printre boieri și „...Isac ot Costinești..." . La 24 august 1635 boierii participanţi răspund domnului pentru hotarnicele întocmite. La hotarnica satului Dumeni a participat și Isac din Costinești , dar la hotarnica satului Hudeștii Mari a participat și Vasile, fiul lui Isac din Costinești. Vasile din Costinești participa, ca martor, la alegerea hotareleor moșiei lui Dumitru Roșea din preajma târgului Botoșani, la 20 august 1636 .
„...Dumitru Ponici și cumnatul său, Isac de la Costinești..." s-au judecat în perioada 1 septembrie 1637 - 31 august 1638 cu familia Dracea pentru o parte din satul Socrujeni, pe care o câștigă .
„...giupânul Nicolai din Costinești..." participă ca martor, la 1 septembrie 1638, când „...Mărica, sora lui Albotă..." a dat nepotului său Pavăl, feciorul lui Ioan Albotă părţile sale de ocină din Cătămărești și din Hrișcani și din Merești .
Vasile voievod judecă la 3 septembrie 1638 pricina dintre neamul Drace, de o parte, și Dumitru Ponici, nepoţii lui, Vasile și neamul Mihașcu, feciorii lui Isac din Costinești și alţii, de altă parte, pentru a treia parte din satele Vlădeni și Coliceni, ţinutul Suceava. Domnul hotărăște ca Dumitru Ponici și rudele sale să stăpânească acea parte din satele menţionate.
Un document din 5 iulie 1643, scris la Botoșani, prin care „...Pavăl Albotă biv jitnicier, și Gheorghiţă și Dumitrașco, vornicii de Botoșani și..." alţi martori „...scriem cum au venit la noi Alecsandra Neculăiasa din Costinești și cu Ponici, cu cinstită cartea măriei sale, lui vodă, să mergem la ceste sate, anume la Costinești, și la Vancicăuţi, și la Cirvăcești (Cervicești), și la Şarba să le hotărâm precum vom afla cu oameni buni și de pe dresă ce vor avea [...] scriindu în dresăle lor 4 sate, anume: Vancicăuţii, și Costineștii, și Cirvăceștii și Şarba. într-altu chip n-am putut să le alegem, ce am măsurat tuspatru hotarăle ș-am ales hotarul Vanci- căuţilor și Costineștilor ce scriu în dresele Poniceștilor, iară Cirvăceștilor și Şarba, ce sânt în partea Alecsandrei și a simenţiei ei le-am ales deusăbi și le-am pus stâlpi și le-am hotărât de ispravă. Așijdere, a treia parte din Şarba ce-au fost schimbătură lui Ponici [...] o am ales în partea lui Ponici și o am stâlpit..." .
Documentul arată că familia Ponici stăpânea cea mai mare parte din moșiile satelor Ivancicăuţi (Vancicăuţi) și Costinești dar și o a treia parte din Şarba. La întocmirea unei anaforale a Divanului, din 26 ianuarie 1824, întărită de Ioan Sandu Sturza voievod, pentru împresurarea moșiilor Teișoara și Nicșeni de către moșiile Ipotești, Cucorăni, Loești, Cervicești, Şarba, Costinești și altele, este prezentat de către stăpânii de la Cervicești, Şarba și Costinești un suret de la Vasile voievod din 12 septembrie 1644 .
Căpitanul Vasile din Costinești cu soţia sa Avrămia primește uric de la Vasile voievod, la 8 octombrie 1648, pentru stăpânirea a 8 jirebii și jumătate și din pământul curţii din jos ce se cheamă Rusii, a treia parte din curtea lui Mălai hatmanul, a treia parte din două heleșteie, din care unul din satul Liteni, toate luate în schimb de la Dumitrașcu din Ipotești, căruia i-a dat „...parte din satul Orășeni..., și parte din satul Zăicești..." .
Feciorul căpitanului din Costinești, Grigorașcu scrie la 20 martie 1650 actul prin care se face o vânzare la Ivancăuţi .
La 1 decembrie 1666 Gligorașco, Simion și Ion, feciorii lui Vasile căpitanul din Costinești, vând lui Pascal vistierul a patra parte din satul Costinești, din vecini, heleștee, fânaţ la câmp și din poiana Doha la pădure, cu 400 lei. Pe verso o însemnare în legătură cu poiana Doha, despre care au mărturisit oamenii dinVălcești că este a mănăstirii (Galata) și că Arapul (stăpân de la Ipotești) s-a întins cu stăpânirea asupra ei .
O întăritură din 1667, a lui Iliaș Alexandru voievod arată fixat ca proprietar (stăpân) în Costinești și Dragomănești pe Solomon Bârlădea¬nul, vornicul cel mare de Ţara de Jos; pe lângă el erau și Gligorașco, Simeon și Ion, feciorii lui Vasile căpitanul, cum și un Dociu .
Numărul stăpânilor în moșia Costinești era mai mare, cum rezultă din coroborarea ultimelor documente: Pascal vistierul cumpărase la 1 decem¬brie 1666 a patra parte din satul Costinești; în 1667 era fixat ca stăpân la Costinești și Dragomănești Solomon Bârlădeanu, vornicul cel mare, dar pe lângă aceștia mai erau stăpâni Gligorașco, Simeon și Ion, feciorii lui Vasile căpitanul și, mai era și un Dociu.
Solomon Bârlădeanul își împarte averea la 5 august 1670, lăsând cea mai mare parte a moșiilor sale în stăpânirea Mănăstirii Bogdana, ctitoria sa iar „...soţiei sale, Ana satul Hântăsti, din Suceava, părţile din Costinesti, la Hârlău..." .
Ce s-a întâmplat cu părţile din Costinești care au fost în stăpânirea lui Solomon Bârlădeanu nu putem răspunde. Unele documente spun că Solo-mon Bârlădeanu nu a avut copii altele spun că a avut, cu cea de a doua soţie, Ana, fiica marelui logofăt Ionașco Rusul, trei fete, după anul 1670 , dar nici un document prin care Ana împarte sau vinde moșiile sale nu menţionează vreo fiică sau gineri: la 3 octombrie 1692, Aniţa, logofeteasa răposatului Solomon Bârlădeanul „dăruiește lui Manolachi Rusăt, fost mare sulger și jupânesei sale Irina jumătate din satul Hănţăști de pe Şiret [...] iar cealaltă jumătate o vinde acestuia cu 500 lei...". Ilinca sau Irina, soţia lui Manolachi Roseti era fiica de suflet, crescută în casa lui Solomon Bârlădeanu.
La 2 martie 1744 Ioan Neculai (Mavrocordat) voievod scrie carte lui Ioan Iamandi biv vel căpitan, ispravnic de Hârlău și Ioan Zosin biv vel postelnic, poruncindu-le să meargă să cerceteze pricina lui Gh. Arapu biv vel medelnicer împotriva lui Ştefan Gherghel, cumnaţi, pentru moșiile Dragomănești, Şarba, Costinești, Cervicești, ce le au jumătate ca zestre de pe soacra lor Safta lui Gheorghiţă Frătiţă .
Grigore Ghica voievod trimite o carte a lui Ion Iamandi, fost mare jitnicier și Ion Izmană fost mare șetrar, la 15 august 1747, că înaintea domnului s-au judecat Gheorghe Arapul și Ştefan Gherghel cu Dumi- trașco Dociu, feciorul lui Gheorghiţă Dociu pentru patru sate „ce sunt unul lângă altul cu hotarele anume: Cervicești și Şarba și Costinești și Dragomănești, la ţinutul Hârlăului". Cei doi dintâi, scrie domnul, au arătat că „din început aceste sate au fost osebite cu numele lor și cu hotarele lor", și că ei le au de pe Solomon Bârlădeanul logofăt și le-au fost date zestre de soacra Safta, comisoaia lui Gheorghiţă Frătiţă, iar acesteia de mama ei, Ilinca, nepoata lui Bârlădeanul și Ilincăi de logofătul Bârlădeanul. Aceiași mai arată că „osebit" mai au cumpărături făcute de logofătul Vasile Dămian, tatăl soacrei lor și de la socrul lor. Dar având și uricarul Stratulat Bărălianul, moșul Doceștilor, cumpărături în Dragomănești, s-a ridicat cu judecată Dumitrașco Dociul împotriva lui Gheorghe Anghel Arapul, care neavând lângă „sine" dresele, au arătat numai o hotarnică iar Dumitrașco Dociu, un ispisoc de la Ştefan Tomșa, în care scrie c-au cum¬părat jumătate din a treia parte „din sat Ivancicăuţi ce se numește Dragomănești și pomenindu-și titulușul hotărnicii lui Tălmaciu că aceste sate: Dragomăneștii și Costineștii și Şarba și Cerviceștii mai înainte vreme ar fi fost toate un sat și s-ar fi chemat Ivancicăuţii". Grigore Ghica arată că a dat dreptate Doceștilor dar „acum aducând Gheorghe Arapul și Ştefan Gherghel dresăle lor, de iznoavă" cerând judecată și judecându-se din nou, s-a aflat la aceștia doi „ispisoace mai vechi decât a Dociului, unul iarăși de la Ştefan vodă Tomșa, mai vechi cu nouă ani și altul de la Ştefan vodă cel Bun, încă și mai vechiu, cu 115 ani scriind pe aceste patru sate mai sus numite că din început au avut osebire unul de către altul și cu numele lor și cu hotarele lor". Domnul mai arată că cei doi boieri aveau și un ispisoc de la Gheorghe Ghica din 1659, în care scrie numai Şarba și conchide că Tălmaciul a greșit în „titulușul" hotarnicei sale, dar hotarnica în sine e bună și că Ioan Diamandi și Ion Izmană să despartă Drăgomă- neștii de Costinești, punând și pietre de hotară..." .
Autorul colecţiei face în continuare precizările: „...Tot așa Şarba cunoscută încă la începutul secolului al XVII-lea sub numele Costinești, există sub numele din urmă, în apropiere. Ivancicăuţii, de la jumătatea secolului XVII, se înglobase în Costinești".
Documentul oferă unele informaţii lămuritoare: Gheorghe Arapul și Ştefan Gherghel primise în stăpânire părţi din Costinești de la soacra lor, Safta comisoaia lui Gheorghiţă Frătiţă, iar acesta, de la mama ei, Ilinca, nepoata Bârlădeanului, și acesteia de le logofătul Bârlădeanul, și părţi cumpărate de Vasile Dămian, tatăl soacrei lor, Safta.
La 2 iunie 1752 este menţionat stăpân al moșiilor Drăgomănești, Costinești, Şarba și Cervicești Gheorghe Arapu ,dar, cu siguranţă acesta stăpânea doar părţi din aceste moșii. în aceeași zi se dă lui Gheorghe Arapu o mărturie hotarnică pentru moșiile sale de la Drăgomănești, Costi¬nești, Şarba și Cervicești . O altă mărturie hotarnică o dau Ion Arbure și Sandu Buhuș lui Gheorghe Arapu, la 14 mai 1759, în urma judecăţii cu Mănăstirea Galata, a cărei moșie Vâlcești împresura moșiile șetrarului: Şarba, Drăgomănești și Costinești .
Un document din 15 noiembrie 1770 precizează de unde aveau moșii Gheorghe Arapu șetrar și Ştefan Gherghel postelnic la Costinești. „Feciorii Crăsnianului și a Saftei, fiica lui Nacu Murguleţ au fost: Vasile, Gavril, Maria căsătorită cu Ştefan Gherghel, Safta căsătorită cu Ilie Bontaș, Sanda căsătorită cu Gheorghe Arapu șetrar, o altă fată căsătorită cu Vasiliţă, fiul căpitanului Ursu. Gh. Arapu a avut copii: Constantin și Toma care a avut pe Danciu și Ioniţă; Vasiliţă, fiul Ursului a avut pe Neculai și Maria, căsătorită cu Lupul Vătavul. Moșiile care se împart: Cervicești, Şarba, Costinești și părţi din Drăgomănești și Bârsăniţa, la ţinutul Dorohoi, Călinești, ţinutul Suceava, etc .
In anul 1772 satul Costinești din ţinutul Hârlău, ocolul Bahluiului avea 82 case locuite, patru slujitori ai bisericii. Moșia era în stăpânirea postel-nicului Ştefan Arapul și a Ilenei Dociu, care avea trei scutelnici , iar în anul 1774 satul Costinești avea doar 50 case, cu 11 rufetași între care patru scutelnici ai Ilenei Docioai și 39 birnici .
Satul Costinești din ocolul Coșulii, ţinutul Hârlău în anul 1803 avea 65 familii birnici pe moșia lui Ionită Arapu si o familie pe moșia lui Toader Lazăr.
Un perilipsis de scrisorile Poniceștilor pentru moșiile lor din ţara Moldovei, din 5 iulie 1807, arată că această familie avea un suret din 30 august 1750 pentru stăpânirea a: două părţi din moșia Costinești cu iaz de moară pe pârâul Bucecilor, din ispisoc de la Movilă voievod, care parte au luat Ursul Ponici de la Gaftona, fata lui Gavril, două părţi din satul Costinești, din parte din gios, din deresul de la Gheorghe Ştefan voievod, două părţi din satul Dragomănești, ce sânt pe pârâul Bucece, cu vad de moară din partea din giosu.
In anul 1816 satul Costinești, pe moșia Măriei Arăpoaii, avea 30 birnici și patru scutelnici, satul facea parte din ocolul Coșulii, ţinutul Dorohoi.
Ileana Climentioaia pităreasa dă, la 17 ianuarie 1819, scrisoare la mâna lui Chirilă Ponici pentru uricele Poniceștilor zălogite la logofătul Constantin Balș , se reia conţinutul documentului din 5 iulie 1807.
Dispute pentru împresurarea moșiilor Teișoara și Nicșeni, ale baro¬nului Teodor Musteaţă de către moșiile Costinești și cele din vecinătate sau împresurarea acestora de către moșiile lui Teodor Musteaţă durează câţiva ani.
în anul 1848 era stăpân în moșia Costinești și vornicul Constantin Miclescu, cum rezultă din nota comisului Neculai Vârnav numit hotarnic la 24 aprilie 1848.
Vornicul Alecu Miclescu proprietar în moșiile Cervicești și Şarba s-a judecat la 14 ianuarie 1850 cu Alecu Soroceanu agă și serdarul Vasile Arapu, proprietari la Costinești .
Alecu Miclescu este înștiinţat la 4 aprilie 1850 că i s-a stabilit „zi de soroc" pentru hotărnicirea moșiilor sale de la Cervicești, Şarba și Costinești, de către inginerul hotarnic .
In anul 1846 sunt menţionate două sate: Costineștii de Sus și Drăgomirești i (în loc de Dragomănești), cu 38 familii și Costineștii de Jos, cu 20 familii, în ţinutul Botoșani, ocolul Târgului , pentru ca în anul 1859 satul Costineștii de Jos să aibă 360 suflete, iar Costineștii de Sus 466 suflete.
Satul Costinești era împărţit în două, în funcţie de proprietarii moșiei, din 1838, când sunt menţionate satele Costineștii, al lui Vasile Arapul și Costineștii, al Casandrei Pisoţchi. După această dată Costineștii de Jos va îngloba pentru o perioadă satele Leorda lui Lecachi și Leorda Răze- șească, iar Costineștii de Sus înglobează satul Drăgomănești, pentru o perioadă mai îndelungată, și o parte din satul Leorda.
Nu putem preciza împrejurările în care, înainte de 1850, a ajuns proprietar în moșia Costinești aga Alecu Soroceanu, care va stăpâni o pe-rioadă cea mai mare parte a moșiilor Costinești și Leorda; moșia părţii de sat numit Costineștii al Casandrei Pisoţchi a fost a lui Alecu Soroceanu și a fost dăruită cumnatului său Teodor Pisoţchi prin testament, mai târziu, dar era în stăpânirea familiei Pisoţchi și în 1838. Tot înainte de 1864 o parte din moșia Costinești și o parte din moșia Leorda, în suprafaţă de 171,60 ha, au fost donate de Alecu Soroceanu Epitropiei Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iași.
Improprietărirea clăcașilor din 1864-1865 în moșia Costinești se face din două proprietăţi: pe moșia Costinești de Sus a lui Vasile Arapu 29 clăcași primesc câte patru falei și 10 prăjini - locul casei cu grădina fiecare; 19 clăcași primesc câte două falei și jumătate și 10 prăjini fiecare, iar 30 săteni, care nu au făcut claca primesc numai câte 10 prăjini flecare , iar pe moșia Costineștii de Jos proprietatea lui Alecu Soroceanu apar două tabele; prima dată 21 clăcași primesc câte patru falei și 10 prăjini fiecare; 16 clăcași primesc câte două falei și jumătate și 10 prăjini fiecare; doi săteni primesc numai câte 10 prăjini, iar opt nu primesc nimic și apoi 18 clăcași primesc câte patru falei și 10 prăjini fiecare și șase clăcași, câte două falei și jumătate și 10 prăjini fiecare .
Pentru a-și primi despăgubirile din partea Statului pentru pământul cedat clăcașilor, Neculai Drosu, proprietar în moșia Leorda, adeverește, la 12 noiembrie 1865, că a primit de la Alecu Soroceanu postelnic două titluri ale Comisiei de la plasa Târgului, ţinutul Botoșani, unul în valoare de 37.174 lei 20 parale, ce i se cuvin pentru pământul ce a dat locuitorilor de pe moșia sa Leorda și altul, în valoare de 25.569 lei pentru pământul ce a dat locuitorilor de pe moșia sa Costineștii de Jos. Aceste titluri le va prezenta Comitetului de lichidaţie din București pentru a le preschimba .
La 2 noiembrie 1866 moșiile Leorda și Costineștii sunt menţionate în proprietatea lui Neculai Drosu și Alecu Soroceanu .
Prin testamentul din 22 februarie 1867 Alecu Soroceanu din Iași instituie executor testamentar al averii sale pe cumnatul său Teodor Pisoschi, căruia îi lasă jumătate din moșiile sale Costineștii și Drăgomă- neștii, care poartă numele de Costineștii de Jos și moșia Levorda, de la ţinutul Botoșani. Casele sale din Iași situate vis-â-vis de grădina publică Copou, le lasă nepoatei sale Elencu, fiica răposatului Grigore Soroceanu .
în anul 1908 proprietar în moșia Leorda-Costinești era Garabet Ciolac, care stăpânea 866 ha , care erau arendate lui Simca Michel apoi lui Fridrich Vagei.
Pentru efectuarea marii împroprietăriri a ţăranilor din 1919-1922 la Costinești s-a făcut exproprierea din moșia Jeanettei Gorschi, nepoata de fiică a răposatului Grigore Soroceanu.
în anul 1912 satul Costinești (Costineștii de Sus în 1860), comuna Leorda, plasa Bucecea, judeţul Botoșani, avea 95 case locuite de 100 familii compuse din 423 locuitori din care 210 bărbaţi și 213 femei .
O parte din moșia lui Alecu Soroceanu de pe teritoriile Leorda și Costinești a fost donată Epitropiei „Sfântul Spiridon", pentru care, în 1914 avocatul Octav Velciu, procuror al Epitropiei „Sfântul Spiridon" declară degrevată de sarcina constituită în favoarea Epitropiei, de Alecu Soro¬ceanu prin actul său de donaţie a porţiunii de 171,60 ha din moșia Leurda- Costinești, ce urmează a se ceda Ministerului de Interne pentru islazul comunal necesar satelor Costineștii de Jos și Leorda .
Când s-a trecut la exproprierea moșiilor pentru marea împroprietărire din 1919-1922, la exproprierea moșiei Leurda-Costinești, proprietatea Janettei Gorski se va avea în vedere renta anuală constituită de Alecu Soroceanu, prin actul său de donaţie în favoarea Epitropiei „Sfântul Spiridon"640, iar la 12 iunie 1923 Janetta Gorski cere Epitropiei Spitalului „Sfântul Spiridon" să intervină la Tribunalul Botoșani pentru a se ordonanţa în favoarea epitropiei renta de expropriere a moșiei Leurda-Costinesti în valoare de 94.000 lei .
Numele satului Costinești este derivat de la un antroponim Costin, fară a putea preciza cine a fost acesta și când a trăit dar cu siguranţă înainte de menţionarea satului cu acest nume, la care s-a alăturat sufixul -ești" arătând că satul era al descendenţilor lui Costin, Costineștii.
Sat străvechi, Costineștii a avut biserică, cu siguranţă, de la începu¬turile existenţei sale, acesta fiind un sat mare, care avea în 1772 82 case locuite apoi familia Arapu a venit în stăpânire în jurul anului 1740, fa¬milie din care Vasile Arapu a fost înmormântat în biserica din satul Cos¬tinești ctitorită de înaintașii săi, biserică arsă de un incendiu din 1886.
Satul Costinești, rămas fară biserică, a fost deservit de biserica „Adormirea Maicii Domnului" din marginea de sud-est a satului Leorda, în apropiere de satul Costinești.
în anul 1906 Parohia Costinești, cu biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului", din satul Leorda, era formată din satele Costinești, vreo 45 de familii din satul Leorda-Arapu, personalul staţiei CFR Leorda, 16 familii, Costinești-Belcea și cătunul Cervicești .
în anul 1937 este numit paroh al Parohiei Costinești preotul Teodor Dăscălescu, care a început demersurile pentru construirea unui nou locaș de biserică.
Perioada agitată, prevestitoare a celui de-al doilea război mondial, a împiedicat construirea bisericii în condiţii normale.
Construcţia bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil", construcţie din piatră cioplită, a început în anul 1941, cu fonduri oferite de guvernul României și aprobate de regele Mihai I. Construcţia s-a realizat până la nivelul ferestrelor, circa 3,5 m, și s-au întrerupt din cauza războiului. Lucrările au fost reluate abia în 1957 pentru a fi finalizate în 1963, când biserica a fost sfinţită la 6 decembrie de către I.P.S. Iustin Moisescu, mitropolitul Moldovei, biserică foarte frumoasă.
Catapeteasma a fost adusă de la o biserică din Stulpicani și a fost confecţionată în anul 1853. Biserica păstrează o parte din cărţile de cult de la biserica din bârne arsă la Costinești în 1886, între care un penti¬costal, din 1800 și o evanghelie, din 1806.
Cel mai vechi preot cunoscut la Costinești a fost preotul Gheorghe Fasolă, decedat în 1859, urmat de fiul său preotul Teodor Fasolă, care, după arderea bisericii din Costinești, a slujit în biserica „Adormirea Maicii Domnului" din satul Leorda, unde în 1885 repară din temelie biserica și în 1889 construiește turnul clopotniţei, din cărămidă pe temelii de piatră. După decesul acestuia, din 13 iunie 1904, vine paroh preotul Andrei Moisiu.
Din anul 1937 paroh la Costinești a fost preotul Teodor Dăscălescu până în anul 1971, când preotul Teodor Dăscălescu este transferat la biserica Vovidenia din Botoșani, iar satele Costinești și Belcea (Costinești- Belcea) au trecut ca filii ale Parohiei Leorda.
Din anul 2002 se reînfiinţează Parohia Costinești care a fost suplinită de preotul Stelian Ştiuler până în octombrie 2004 apoi preotul Ciurciun Andrei, până în 2005, când este numit paroh preotul Haras Claudiu.
Nu putem preciza data înfiinţării Şcolii comunale Costinești, din anul 1865, pentru care Vasile Arapu a hărăzit o casă , școală la care a funcţionat ca învăţător Hasnaș Gheorghe, care la 6 martie 1866 este transferat la Şcoala Curtești, iar la Costinești este numit învăţător Iane Constantin . Probabil acesta nu s-a prezentat la post și la 12 aprilie 1866 este numit învăţător la Costinești Constantineanu G. Dimitrie .
Pentru o perioadă îndelungată lipsesc documentele, care să prezinte situaţia încadrării școlilor cu învăţători dar acest lucru nu lasă loc presupu-nerii că școlile s-au desfiinţat, mai ales din satele cu populaţie numeroasă.
în anul școlar 1882-1883, dacă nu și mai devreme, la Şcoala Costi¬nești a funcţionat învăţătorul Oanea Emanoil, care, la 28 septembrie 1883, este transferat de la Şcoala Costinești la Şcoala Hănești de unde este transferat la Şcoala Costinești învăţătorul Vasiliu Ioan , se pare frate vitreg sau rudă apropiată, bolnav, a lui Oanea Emanoil.
Oanea Emanoil rămâne la Hănești, iar Vasiliu Ioan este întâlnit la Şcoala Cucorăni, mai târziu.
Din anul 1890 vine învăţător la Şcoala Costinești Aramă Ioan, în locul căruia era numit, la 1 octombrie 1898, învăţător provizoriu Maleni Constantin648.
Şcoala din satul Costinești a funcţionat cu clasele I-IV, I-V apoi cu clasele V-VII supraprimare, în perioada 1928-1947. A rămas apoi Şcoală primară cu clasele I-IV, până în anul 2006, când, reducându-se numărul copiilor de vârstă școlară, școala s-a desfiinţat, urmând ca elevii să meargă la Şcoala Leorda.
In prezent satul are înjur de 60 familii, majoritatea vârstnici.
Şcoala din satul Costinești a funcţionat la început în casă oferită de Vasile Arapu, apoi în case închiriate până în anul 1928, când s-a dat în folosinţă localul propriu pentru școală, construcţie din paiantă, cu două săli de clasă, hol și cancelarie pe terenul în suprafaţă de 0,36 ha donat de Constantin Arapu.
In anul 1967 s-a dat în folosinţă un nou local pentru școală, construcţie din cărămidă recuperată din demolarea curţilor boierești Arapu și Mavrodin, pe fundaţii din beton, material lemnos recuperat de la localul vechi al școlii sau casele boierești; local cu două săli de clasă, hol și cancelarie.
