Mărturisim în articolul IX din Simbolul Credinţei: „Şi într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică".
Acest articol ne învaţă să credem în Sfânta Biserică, pe care ne-o înfăţișează ca fiind una, sobornicească și apostolească.
Credem și în Biserică fiindcă ea este „Trupul lui Hristos și plinirea Celui ce plinește toate în toţi" (Efeseni 1,23), având într-Însă pe Hristos și pe Duhul
Sfânt, cu misiunea de a continua însăși lucrarea lui Hristos în lume propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtășind harul dumnezeiesc și conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.
Ca așezământ sfânt, Biserica este comuniunea și comunitatea sacramentală a oamenilor lui Dumnezeu, întemeiată de Hristos, plină de viaţa și lucrarea Duhului Sfânt spre sfinţirea și mântuirea oamenilor. Biserica este acel lăcaș sfânt, public, al creștinilor ale cărui începuturi le avem chiar la Mântuitorul (foișorul în care a avut loc Cina cea de Taină) și Sfinţii Săi Apostoli în care este preamărit Dumnezeu, săvârșindu-se Sfânta Liturghie, toate Sfintele Taine, slujbele, rugăciunile cultului pu¬blic și multe dintre ierurgii și în care adunându-se credincioșii pentru slăvirea lui Dumnezeu se fac părtași de adevărurile și darurile mântuirii ce li se mijlocesc de
episcopul și preoţii Bisericii.
Biserica, ca lăcaș de cult, implică cu necesitate locul preasfânt în care Se jertfește în continuare, dar nesângeros Hristos pentru mântuirea noastră (Sfânta Euharistie sau împărtășanie) prin lucrarea Duhului Sfânt, prezent în Biserică, dar Care coboară, la invocarea episcopului sau preotului în Tainele Bisericii.
Prin cuvântul biserică subînţelegem prezenţa și lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de lăcașul bisericesc în care ne adunăm, fie de o largă și continuă comunitatea bisericească.
Din Biserică facem parte toţi cei uniţi prin aceeași credinţă în Hristos, care ne împărtășim din aceleași Sfinte Taine, fiind împărţiţi în cler și popor. Ea
cuprinde de asemenea și pe fiinţele spirituale netrupești, înzestrate cu minte și libertate, dar care sunt nevăzute (Sfinţii îngeri și toţi drepţii adormiţi în Domnul).
Biserica a fost întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin însăși jertfa Sa pe Cruce și învierea din morţi și a făcut-o văzută ca o comuniune și comunitate concretă, sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu în a cincizecea zi după înviere, la Cincizecime sau Rusalii când Apostolilor învestiţi cu toată puterea Duhului Sfânt li s-au adăugat toţi cei care la predica Apostolilor, s-au convertit și s-au botezat primind darul Sfântului Duh.
Din ziua Cincizecimii, Biserica apare deci ca o comunitate de credincioși organizată cu iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu. Astfel după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „... și L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toţi" (Efeseni 1.22-23), înţelegem că Mântuitorul este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui.
Tot Sfântul Apostol Pavel adresându-se romanilor și corintenilor, prezintă Biserica în calitatea ei de comunitate concretă de credincioși, organizată ierarhic, prin imaginea unui trup cu multe mădulare, fiecare dintre acestea avându- și vocaţia și lucrarea proprie. (I Corinteni XII, 12-13).
Fericitul Augustin subliniază foarte frumos și lămurit: „Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceasta este Duhul Sfânt pentru trupul lui Hristos, care este Biserica. Sfântul Duh lucrează în toată Biserica, așa cum lucrează sufletul în toate mădularele unui singur trup."
Devenim membri ai Bisericii prin harul Sfintelor Taine în deosebi prin Sfântul Botez, Taina Mirungerii și Sfânta împărtășanie.
Prin Sfântul Botez devenim făpturi noi în Hristos și mădulare ale Bisericii.
Prin Taina Mirungerii nou botezatul primește mulţime de daruri pentru întărirea și creșterea în viaţa cea nouă primită la Botez.
Prin Sfânta Împărtășanie se realizează deplina încorporare a omului cu Hristos și unirea cu El: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu întru Mine petrece și Eu întru el".
Hristos exercită și deţine în Biserica Sa în mod continuu cele trei puteri sau slujiri ale Sale, prin care a lucrat mântuirea noastră pe pământ: învăţătorească, arhierească și împărătească.
Hristos în calitate de Cap al Bisericii continuă să fie în ea Arhiereul care Se oferă pe Sine jertfă în continuare, învăţătorul care își propagă învăţătura despre Sine și despre mântuirea prin Sine și împăratul, Conducătorul nostru su¬prem spre mântuire.
Astfel Biserica este chemată să participe la aceste slujiri și să le continue pentru mântuirea noastră prin Apostoli și urmașii lor episcopii și prin ei preoţii.
Credem în Biserică pentru că ne unește cu Dumnezeu, pentru că în ea se află neîncetat Hristos și Sfântul Duh și pentru că ea nu greșește, fiind infailibilă.
Credem în ea și pentru frumuseţea și înălţimea scopurilor pe care ea le urmărește, acela de a ne pregăti pentru mântuire și acela dea ne mijloci această mântuire.
Sfântul Ciprian susţine că: „în afară de Biserică nu este mântuire" și că „cine n-are Biserica drept mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată".
Biserica este „UNA" pentru că Mântuitorul a întemeiat o singură Biserică (Matei XVI.18) nu mai multe, pentru că Biserica are un singur cap, pe Iisus Hristos, pentru că ea este înfăţișată ca singură mireasă a lui Hristos (Efeseni V, 27), ca Trupul unic al lui Hristos (Romani XII, 5) ca o singură turmă (Ioan X, 16 și XXI, 15). Este un Domn, o credinţă, un Botez (Efeseni IV, 4-5). Biserica este una prin credinţă, viaţă duhovnicească, cult si conducere.
Sfântul Ciprian zice: „E un singur Dumnezeu, un singur Hristos și o singură Biserică".
Biserica se numește „sfântă " pentru că sfânt este Capul ei Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că sfinte sunt mijloacele mântuirii, Duhul Sfânt, Care sălășluiește în Biserică până la sfârșitul veacului, învăţătura propovăduită și Trupul Domnului, Care e sfinţenia însăși.
Scrie Sfântul Irineu: „Unde e Biserica, acolo e și Duhul Sfânt și unde e Duhul Sfânt, acolo e și Biserica și tot harul". Biserica se numește „sobornicească" însemnând o Biserică răspândită în toată lumea, cuprinzând pe credincioșii din toate locurile, din toate timpurile și de la toate popoarele, ca o încununare a poruncii Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile..." (Matei XXVIII, 19). Sfântul apostol Pavel spune galatenilor și colosenilor că în Biserica lui Hristos nu se face deosebire de neam între credincioși.
Biserica sobornicească înseamnă unirea tuturor cu totul. Fiecare membru și toţi la un loc stau în unire cu Biserica întreagă și acesta cu fiecare membru.
Biserica se numește „apostolească" pentru că ea a fost întemeiată de Mântuitorul pe temelia Sfinţilor Apostoli (Efeseni II, 20), a fost răspândită în lume și organizată de către Sfinţii Apostoli, deoarece cu ajutorul Duhului Sfânt care este în ea de la Cincizecime păstrează neschimbată învăţătura dată ei de Iisus Hristos (Ioan XIV, 26; XVI, 13), prin Sfinţii Apostoli și în fine pentru că păstrează darurile Sfântului Duh de la Sfinţii Apostoli prin succesiune adică
păstrează legătura harului neîntreruptă de la aceștia până astăzi, succesiune numită apostolică.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe credincioșii săi să se depărteze de învăţătura și de învăţătorii care nu se sprijină pe Sfinţii Apostoli. El scrie tesalonicenilor: „Drept aceea fraţilor, staţi neclintiţi și ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt fie prin epistola noastră" (II Tesaloniceni II, 15). Tot Sfântul Apostol Pavel spune lui Tit: „De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te" (Tit III, 10).
Sfântul Irineu zice: „Apostolii au întemeiat Bisericile. Ei au pus din plin ca într-un depozit bogat în Biserică, lucrurile adevărului, pentru ca oricine să ia din ea băutura vieţii".
Biserica își asigură succesiunea apostolică prin ierarhia bisericeasca. Cea mai mare autoritate în Biserică o constituie episcopii, ca urmași direcţi ai Sfinţilor Apostoli, despre care Sfântul Pavel zice în Scrisoarea I către Corinteni (XII, 28): „Şi pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică, întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători...".
Fericitul Teodoret al Cyrului spune că: „pe cei ce se numesc acum episcopi, îi numeau atunci Apostoli, cu trecerea timpului numele de Apostol s-a rezervat însă Apostolilor cu adevărat, iar cel de episcop s-a dat celor numiţi odinioară Apostoli".
Episcopul este centrul puterii duhovnicești și capul văzut al Bisericii dintr-o anumită regiune.
Am încercat să expun cât mai pe scurt învăţăturile ortodoxe, despre Biserică cuprinse în „învăţătura de credinţă ortodoxă", deoarece sunt necesare să le cunoaștem pentru că am observat o depărtare a omului de Sfânta Biserică, de Sfintele Taine și astfel de lucrarea și darurile Sfântului Duh. Mulţi spun „De ce să merg la Biserică ? Sunt credincios! Mă rog acasă în legea mea" sau „Nu-mi trebuie mie Biserică acum am alte lucruri mai importante de făcut: familie, afaceri, serviciu".
Este foarte bine să facem rugăciuni și acasă, dar acestea nu sunt decât rugăciuni particulare nu obștești și nu înlocuiesc cele amintite mai sus: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, alte ierurgii și dezlegări. Rugăciunea particulară nu este decât convorbirea noastră privată cu Dumnezeu în care îi mulţumim, cerem cele de folos și îl lăudăm și o facem în zilele când nu mergem la Biserică pentru a înlocui lipsa Sfintelor Slujbe.
